Ars Nova - Canadian Romanian Theatre Company

Se încarcă filmul...

Nici o altă echipă de teatru românesc pe pământ canadian nu a avut o longevitate și constanță asemănătoare trupei Ars Nova. De aproape 10 ani pe scenele toronteze (Yorkwood Library, University of Toronto sau Betty Oliphant Theatre), însumând deja peste douăzeci de spectacole, repertoriul trupei de teatru Ars Nova s-a bazat în special pe arta celui mai talentat dar în același timp controversat scriitor român, despre care criticul Liviu Papadima scria: “Destinul lui Caragiale ilustrează exemplar cazul scriitorului aflat într-o neîncetată hărțuială cu contemporanii. Dacă nu a reușit să-i învingă, a știut cel puțin să-i contrarieze. Apariția lui în literatura română a iscat o sumedenie de nedumeriri, de iritări și de adversități, parte dintre ele nestinse complet nici astazi.”

Scrierile lui Ion Luca Caragiale (1852-1912) s-au axat în special pe satirizarea epocii în care a trăit, cu o aciditate pe care contemporaneitatea sa ori a urât-o, ori a iubit-o cu ardoare. Director de teatru, scriitor, dramaturg, poet, commentator politic și journalist, Caragiale a devenit membrul marcant al societății literare Junimea care a influențat profund mișcarea literară română a timpului său. Opera sa, întinsă pe patru decenii, pendulează între naturalism, realism și neoclasicism pe care le-a îmbinat armonios, construind în același timp una dintre cele mai originale sinteze între stilul local și influențele străine. Deși a scris drame (printre ele Năpasta fiind considerată cea mai remarcabilă), sute de articole în revistele timpului său, zeci de schițe, Caragiale a rămas cunoscut în istoria literaturii române prin comediile satirice care populează și azi scenele românești de teatru; “Conul Leonida față cu reacțiunea”, “D’ale carnavalului”, “O noapte furtunoasă” sau “O scrisoare pierdută”. Două dintre aceste capodopere se mențin in repertoriul trupei “Ars Nova” care a oferit publicului românesc din zona Toronto originale versiuni actoricești și regizorale.

Mare cunoscător al incomensurabilelor ipostaze ale spiritului uman, neîntrecut artist în reflectarea lor cu ajutorul dialogului spontan, original, neașteptat și spumos apare Ion Luca Caragiale în comedia sa din 1885 “D’ale carnavalului”; prin savoarea care încântă și urmărește spectatorul dincolo de sala de teatru, autorul a rămas contemporanul generației sale, a devenit - din păcate - prea contemporanul generațiilor de azi și probabil va rămâne contemporanul generațiilor viitoare. O revigorare a acelei atmosfere în stilul original de spectacol sincretic, îmbinând cuvântul cu muzica și dansul, iată ce a oferă echipa “Ars Nova” în versiunile sale teatrale ale acestei piese.

“D’ale Carnavalului” de I. L. Caragiale (afiș 2010) (afiș 2009)

Cu comedia “O noapte furtunoasă” scrisă în 1878, I. L. Caragiale și-a câștigat nu doar notorietatea în lumea scriitorilor dar și elogiile lui Titu Maiorescu în celebra revistă “Convorbiri Literare”. La ședința cenaclului său din 12 noimbrie 1878, atât reputatul critic și scriitor, cât și prietenii săi au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul autentic și original, ancorat în același timp în actualitatea românească a timpului în care a trăit; au recunoscut în “Noaptea furtunoasă” o savuroasă și, în același timp, crudă frescă a unei lumi nebune trăind delirul simțurilor devoratoare fără nici o rușine față de societate. Versiunea scenică a teatrului “Ars Nova” oferă un cadru simplu și eficient, sugerând mai curând decât reliefând atmosfera periferiei de la începutul secolului trecut, cu figurile parcă desprinse dintr-o Commedia dell’arte.

“O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale

“… Nu Momente, Maestre, ci Monumente trebuie să botezi admirabilul volum, căci fiecare din paginile lui e un monument de observație, de spirit sadea, de perfecțiune artistică.” – scria Ranetti Roman despre “Momente și schițe” în cronica “Noul volum al lui Caragiale” publicată în Revista “Zeflemeaua” din octombrie 1901. Intrigi politice, adultere, șantaje și meschinării, născute la un pahar “de vorbă”, snobismul unei lumi de parveniți și mahala a surprins genial Caragiale în volumul său, înfierând-o prin fină și crudă ironie. Trei dintre cele mai realizate schițe ale maestrului dramaturgiei românești se mențin în repertoriul trupei “Ars Nova” a cărei prestație reprezintă un splendid melanj de ingenuu și grosier, virtuozitate și timiditate, creativitate și profesionalism.

“Five o’clock” de I. L. Caragiale

“Amicii” de I. L. Caragiale

“Un pedagog de școală nouă” de I. L. Caragiale

Alături de Caragiale, Victor Ion Popa (1895-1946) cu bijuteria sa “Take Ianke și Cadîr”, se află la loc de cinste în repertoriul “Ars Nova”, beneficiind de două montări valoroase și originale. Trăind după propria mărturisire timp de 45 de ani viața teatrului integral, de la aplauzele la rampă și până la tabloul de lumini al electricianului, Victor Ion Popa a desfășurat o muncă multilaterală pe tărâmul artei care i-a consumat timpul dar i-a și adus gloria nemuririi; sufleor și director de scenă, regizor și autor dramatic, profesor de dramă la Conservatorul Regal, scriitorul a redat viața societății în care a trăit cu un admirabil amestec de umor incisiv și bonom în lucrări de gen ca: “Ciuta”, “Mușcata din fereastră”, “Cuiul lui Pepelea” ori “Take, Ianke și Cadîr”. Atmosfera epocii sale prinde viață prin personajele comice și prin dezlănțuirea unor puternice conflicte familiale: gâlceava amuzantă între generații (“Mușcata din fereastră”) sau lupta cu propriile prejudecăți (“Take, Ianke și Cadîr”).

Comedia scriitorului care și-a dedicat aproape întreaga viață teatrului este o lucrare briliantă, bazată doar pe cuvânt; fără trimiteri la politica societății contemporane, fără obscenități sau erotism, aproape fără acțiune, “Take, Ianke și Cadîr” și-a făcut loc de cinste în dramaturgia română din toate timpurile datorită dialogului viu și plin de substanță.

“Take, Ianke și Cadîr” de V. I. Popa (afiș 4 noiembrie 2012)


P o r t o f o l i u	Scene din spectacolele “Ars Nova” Se încarcă filmul... Nici o altă echipă de teatru românesc pe pământ canadian nu a avut o longevitate și constanță asemănătoare trupei Ars Nova. De aproape 10 ani pe scenele toronteze (Yorkwood Library, University of Toronto sau Betty Oliphant Theatre), însumând deja peste douăzeci de spectacole, repertoriul trupei de teatru Ars Nova s-a bazat în special pe arta celui mai talentat dar în același timp controversat scriitor român, despre care criticul Liviu Papadima scria: “Destinul lui Caragiale ilustrează exemplar cazul scriitorului aflat într-o neîncetată hărțuială cu contemporanii. Dacă nu a reușit să-i învingă, a știut cel puțin să-i contrarieze. Apariția lui în literatura română a iscat o sumedenie de nedumeriri, de iritări și de adversități, parte dintre ele nestinse complet nici astazi.” Scrierile lui Ion Luca Caragiale (1852-1912) s-au axat în special pe satirizarea epocii în care a trăit, cu o aciditate pe care contemporaneitatea sa ori a urât-o, ori a iubit-o cu ardoare. Director de teatru, scriitor, dramaturg, poet, commentator politic și journalist, Caragiale a devenit membrul marcant al societății literare Junimea care a influențat profund mișcarea literară română a timpului său. Opera sa, întinsă pe patru decenii, pendulează între naturalism, realism și neoclasicism pe care le-a îmbinat armonios, construind în același timp una dintre cele mai originale sinteze între stilul local și influențele străine. Deși a scris drame (printre ele Năpasta fiind considerată cea mai remarcabilă), sute de articole în revistele timpului său, zeci de schițe, Caragiale a rămas cunoscut în istoria literaturii române prin comediile satirice care populează și azi scenele românești de teatru; “Conul Leonida față cu reacțiunea”, “D’ale carnavalului”, “O noapte furtunoasă” sau “O scrisoare pierdută”. Două dintre aceste capodopere se mențin in repertoriul trupei “Ars Nova” care a oferit publicului românesc din zona Toronto originale versiuni actoricești și regizorale. Mare cunoscător al incomensurabilelor ipostaze ale spiritului uman, neîntrecut artist în reflectarea lor cu ajutorul dialogului spontan, original, neașteptat și spumos apare Ion Luca Caragiale în comedia sa din 1885 “D’ale carnavalului”; prin savoarea care încântă și urmărește spectatorul dincolo de sala de teatru, autorul a rămas contemporanul generației sale, a devenit - din păcate - prea contemporanul generațiilor de azi și probabil va rămâne contemporanul generațiilor viitoare. O revigorare a acelei atmosfere în stilul original de spectacol sincretic, îmbinând cuvântul cu muzica și dansul, iată ce a oferă echipa “Ars Nova” în versiunile sale teatrale ale acestei piese. “D’ale Carnavalului” de I. L. Caragiale (afiș 2010) (afiș 2009) Cu comedia “O noapte furtunoasă” scrisă în 1878, I. L. Caragiale și-a câștigat nu doar notorietatea în lumea scriitorilor dar și elogiile lui Titu Maiorescu în celebra revistă “Convorbiri Literare”. La ședința cenaclului său din 12 noimbrie 1878, atât reputatul critic și scriitor, cât și prietenii săi au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul autentic și original, ancorat în același timp în actualitatea românească a timpului în care a trăit; au recunoscut în “Noaptea furtunoasă” o savuroasă și, în același timp, crudă frescă a unei lumi nebune trăind delirul simțurilor devoratoare fără nici o rușine față de societate. Versiunea scenică a teatrului “Ars Nova” oferă un cadru simplu și eficient, sugerând mai curând decât reliefând atmosfera periferiei de la începutul secolului trecut, cu figurile parcă desprinse dintr-o Commedia dell’arte. “O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale “… Nu Momente, Maestre, ci Monumente trebuie să botezi admirabilul volum, căci fiecare din paginile lui e un monument de observație, de spirit sadea, de perfecțiune artistică.” – scria Ranetti Roman despre “Momente și schițe” în cronica “Noul volum al lui Caragiale” publicată în Revista “Zeflemeaua” din octombrie 1901. Intrigi politice, adultere, șantaje și meschinării, născute la un pahar “de vorbă”, snobismul unei lumi de parveniți și mahala a surprins genial Caragiale în volumul său, înfierând-o prin fină și crudă ironie. Trei dintre cele mai realizate schițe ale maestrului dramaturgiei românești se mențin în repertoriul trupei “Ars Nova” a cărei prestație reprezintă un splendid melanj de ingenuu și grosier, virtuozitate și timiditate, creativitate și profesionalism. “Five o’clock” de I. L. Caragiale “Amicii” de I. L. Caragiale “Un pedagog de școală nouă” de I. L. Caragiale Alături de Caragiale, Victor Ion Popa (1895-1946) cu bijuteria sa “Take Ianke și Cadîr”, se află la loc de cinste în repertoriul “Ars Nova”, beneficiind de două montări valoroase și originale. Trăind după propria mărturisire timp de 45 de ani viața teatrului integral, de la aplauzele la rampă și până la tabloul de lumini al electricianului, Victor Ion Popa a desfășurat o muncă multilaterală pe tărâmul artei care i-a consumat timpul dar i-a și adus gloria nemuririi; sufleor și director de scenă, regizor și autor dramatic, profesor de dramă la Conservatorul Regal, scriitorul a redat viața societății în care a trăit cu un admirabil amestec de umor incisiv și bonom în lucrări de gen ca: “Ciuta”, “Mușcata din fereastră”, “Cuiul lui Pepelea” ori “Take, Ianke și Cadîr”. Atmosfera epocii sale prinde viață prin personajele comice și prin dezlănțuirea unor puternice conflicte familiale: gâlceava amuzantă între generații (“Mușcata din fereastră”) sau lupta cu propriile prejudecăți (“Take, Ianke și Cadîr”). Comedia scriitorului care și-a dedicat aproape întreaga viață teatrului este o lucrare briliantă, bazată doar pe cuvânt; fără trimiteri la politica societății contemporane, fără obscenități sau erotism, aproape fără acțiune, “Take, Ianke și Cadîr” și-a făcut loc de cinste în dramaturgia română din toate timpurile datorită dialogului viu și plin de substanță. “Take, Ianke și Cadîr” de V. I. Popa (afiș 4 noiembrie 2012)